Despre Viata

Prea maturi, prea singuri! Nebunie, unde esti?

By  | 

Scriu randurile astea din fata unei cani cu vin fiert. Practic deschid oficial sezonul rece. Pana la urmatoarele vremuri calde punem in cui vinul alb si rose. Teoretic, ca se mai intampla sa ramanem fara provizii si atunci ii bun orice mai ai prin casa :)) Oameni suntem. Ma rog, sa revin la ce vreau sa zic..

Din pacate in ultima perioada mi-au ajuns prea multe povesti pe la urechi, toate avand acelasi numitor comun: indecizia. Sau ezitarea. N-ai cum sa nu te intristezi mai ales cand stii ca oamenii care-ti povestesc sunt foarte faini si merita orice e mai bun pe lumea asta. Si nu exagerez deloc.

Ideea este ca inca nu reusesc sa pricep de ce o data cu maturizarea asta, care cica ar trebui sa ne foloseasca, incepem sa fim din ce in ce mai selectivi, cumva in defavoarea noastra. Si aici ma refer la o nuanta destul de delicata.. Sa zicem ca tu, barbat sau femeie – nu conteaza ce esti, ai intalnit o persoana interesanta, faina, cumva cu potential in ceea ce priveste gusturile tale. Si te bucuri ca s-a intamplat asta, si incepi sa crosestezi, sa dai curs, sa iesi, sa faci, sa dregi, dar pana intr-un punct in care te ia “maturizarea” la cap..

“Dar oare e chiar ce trebuie?”

“Dar daca de fapt joaca un rol”

“Dar parca ceva nu e ok, totul pare mult prea frumos ca sa fie adevarat”

“Dar oare sigur imi place?”

“Dar n-ar trebui sa stau putin si sa nu ma arunc, ca sa nu mai sufar inca o data aiurea?”

“Dar parca nu e chiar ce trebuie, adica e, dar na, ma asteptam totusi la alti fluturi, cel putin mai multi asa..”

Si inca o mie de DAR-uri care iti invadeaza mintea absolut degeaba, pe cand DAR-ul ar trebui sa ramana DAR in sensul de cadou pe care viata ti-l ofera. Si dupa cum prea bine stim, o face destul de rar..

Altfel spus, in loc sa ne bucuram de ceea ce ni se intampla, in loc sa profitam de momentele frumoase la care luam parte, noi nu facem altceva decat sa ne potihnim in analize care nu duc nicaieri.. in afara de singuratate. Ca sigur nu are cum sa dea cu plus, cel putin cu DOI, voi doi, daca incerci sa raspunzi la toate tampeniile.

S-ar putea ca viziunea mea sa fie copilareasca sau infantila, insa totusi cred ca nu. Si stii de ce? Pentru ca de fiecare data cand m-am indragostit si mi-a fost bine si frumos.. nu mi-am pus nicio intrebare de genul. M-am dus ca prostul inainte si am profitat de tot ce mi se intampla. Ca a durat mai mult sau mai putin, nici nu mai conteaza.

Pe bune acum! Daca ar fi fost posibil sa facem fluturi in stomac din intrebari si raspunsuri tampite, analogii si viziuni extraordinare asupra vietii, pana acum eu eram casatorit, cu nepoti si stranepoti si cu 2 milioane de euro in cont, bani facuti din carti si seminarii despre “cum sa te indragostesti cand permanent spui NU”.

As mai avea de zis pe tema dar ma opresc aici. Cred ca e mai important sa pui tu mana pe telefon si sa-i scrii sau sa suni, stiu ca te arde si nu-ti mai pune atatea frane degeaba, decat sa mai citesti alte randuri care nu-ti folosesc la nimic daca nu faci ceea ce simti 🙂

#vorbedinpridvor

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *