Despre Viata

Invitatie la cafea.

By  | 

Nu vreau menajamente si nici cuvinte care suna infiorator de frumos. Vreau doar sa ma chemi si-atat, iar eu o sa vin. Dar cheama-ma la cafea, nu la altceva. La cafeaua aia care poate sa aiba gust a vin, a martini, a prosecco sau mai stiu eu ce alt leac dezinhibator, cafea pe care sa o bem la o ora decenta, adica, normal, la orice ora din zi sau din noapte.

Cheama-ma asa cum n-a mai facut-o nimeni. Invitatia ta sa fie una cu simturile mele. Nu-ti cer sa mi le cunosti sau interpretezi, insa vreau sa fie la fel si invitatia sa sune complex, pompos si original. Te invat eu, iata, iti ofer acest pont. Uite:

“hai la cafea. acum!”

Promite-mi marea cu sarea, chiar minte-ma. Spune-mi ca o sa fie cea mai naspa cafea pe care am baut-o vreodata cu un strain. Avertizeaza-ma din start ca nu o sa stim cum o sa incepem conversatii, ca o sa ne balbaim amandoi ca doi gradinitari ce suntem, ca o sa impulecam idei, ca tacerea o sa ne cuprinda si tot ce o sa se mai poata simti o sa fie imaginatia noastra. A mea, a ta, a amandurora, desi inca o sa fim suficient de prosti incat sa nu ne recunoastem asta.

Invita-ma la cafea sa-mi spui ceea ce iti tot povestesti tu in clipele in care o savurezi in singuratate si jura ca indiferent cum ar suna ceea ce vei spune, o sa spui cu tot riscul. Ar fi timpul sa nu mai conteze nimic.

E o idiotenie, poate. Dar ce conteaza? Nu stiu tu, dar eu m-am saturat de normalitatea asta la papion. Uneori chiar ti se face dor de tine, asa cum esti tu de fapt, in tenisi si pijama, cu parul zburlit si cu o fata din aia de speriat si dezorientat roza vanturile.

Nimic nu face sens si nici nu te astepta sa faca. Crezi ca-ti vorbesc degeaba de dor? De dor nebun de haos? De imprevizibil? De acel ceva pe care, cu toata iscusinta si inteligenta mea, efectiv sa nu-l pot estima sau ghici?

Asta vreau! Sa ma chemi la cafea. Aia, unica, cu gust de.. tine!

#vorbedinpridvor

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *