Despre Viata

Despre Dumnezeu, asa cum il stiu si simt eu.

By  | 

Observ cu parere de rau ca devine din ce in ce mai cool sa o arzi ateu si, in egala masura, pot spune ca de cealalta parte fanatismul religios nu doarme nici el. Nu ma deranjeaza alegerile oamenilor, ci doar vociferarile lipsite de respect. Nu vreau sa judec pe nimeni, si nu doar aici in scris, ci inclusiv in viata mea privata. Simt ca nu se cade, ca nu-i treaba mea, dar asta nu ma impiedica sa-mi exprim o parere, sper, cat mai putin subiectiva, pe care, fireste, mi-o asum.

Am fost botezat ortodox si-am fost crescut cu frica de Dumnezeu. Acum, cand ma pot considera om mare, cand deja pot intelege si gandi cu propria-mi minte, ma deranjeaza expresia „frica de Dumnezeu”. Si mi-e teama ca aceasta a fost promovata de biserica, de religie, intr-un mod incorect, necinstit. Asa cum vad eu lucrurile, n-am idee daca-i bine ori rau, nu cred ca Dumnezeu isi doreste ca noi sa traim cu o anumita frica fata de el. Nu cred ca Dumnezeu si-a dorit vreodata ca numele lui sa fie asociat cu frica sau teama.

De ce cred in Dumnezeu?

Cred pentru ca imi face bine, cumva sufleteste. Ma linisteste sa stiu ca e posibil sa existe cineva acolo undeva, habar n-am unde, cineva cu care pot vorbi, caruia ma pot ruga sa ma ajute acolo unde viata ma depaseste. E vorba de speranta. Si da, cred ca Dumnezeu inseamna speranta, iubire, bine, sens, echilibru, uman, fericire, zambete, respect si, de ce nu, chiar umor. Desi nu merg des la biserica, incerc sa ma rog asa cum stiu, cum si cand pot, fara sa simt ca am o obligatie in acest sens. Daca exista vreo obligatie, asa cum cred eu ca o vede Dumnezeu si i-ar placea sa intelegem, cred ca ar numi-o mai degraba datorie. Datoria fiecaruia dintre noi, o datorie zilnica, sa fim buni cu noi si cei din jurul nostru, atat cat putem si ne lasa sufletul. Dumnezeu stie ca nu suntem perfecti, asta cred eu, dar simplul fapt ca incercam sa fim mai buni ajuta.

Despre biserica..

Spuneam ca merg rar si asta pentru ca, poate din ratiuni de tinerete, nu ma regasesc inca. Simt o data sau de doua ori pe an sa o fac, fara sa ma impinga cineva de la spate. Inca nu ma regasesc si nu inteleg exact ce se predica si mi se pare ca dureaza o vesnicie, totul cu un limbaj greoi, plictisitor si deloc aproape de auditoriu. Sa merg si sa amortesc, nestiind cum sa ma mai tot schimb de pe un picior pe altul, si sa ma tot gandesc „mai dureaza?”, mai bine nu. Nu are sens, as ocupa un loc degeaba.

Despre preoti..

Am vazut nenumerate articole in ultima vreme in spatiul public despre preoti si biserica, bani si alte interese. Incerc sa nu comentez asta, desi inclusiv eu suspectez un business acolo, dar pentru ca nu am o imagine bine documentata, mai bine tac. Probabil ar fi corect din partea bisericii sa ne arate ei ca lumea se inseala si lucrurile nu stau asa cum se vorbeste, nu stiu. Revin la preoti. Nu stiu voi, dar eu fac o diferenta clara intre preoti si duhovnici. Nu-mi plac preotii – motivele cred ca sunt evidente, dar in schimb iubesc duhovnicii. Acei oameni, putini la numar, inzestrati de Dumnezeu cu har, cu o capacitate care este peste puterile noastre de intelegere, oameni unici, care au darul de a te intelege, te a te indruma, de a te linisti, de a povesti Biblia cu invataturile si intelesurile ei, asa cum nimeni nu o poate face, fara vreo urma de interes sau lucruri ascunse. Asta le este menirea lor in viata si orice om poate simti adevarul din vorbele si comportamentul lor. Jos palaria!

Si in incheiere, mi se important sa specific ca fiecare om ar trebui sa respecte religia si crezurile persoanelor din jur. Dumnezeu, Alah, Budha sau oricine mai exista, au acelasi sens si punct comun: PROPOVADUIREA BINELUI. Ce conteaza la cine te rogi daca faci bine? Ce importanta are daca nu crezi in nimeni si faci la fel bine? De ce sa aruncam cu pietri unul in celalalt? De ce Dumnezeul meu e adevarat si al tau nu sau invers? Mi se pare ca sunt doar atitudini ce nu au legatura de fapt cu credinta si vizeaza strict invrajbirea oamenilor.

Sa aveti o zi buna. Doamne ajuta, oricum s-ar numi de fapt EL!

P.S. Faptul ca acest articol vine imediat dupa un filmulet in care povestesc despre „cum am fost popa pentru o zi”, e pur si simplu o intamplare si nu cred ca ar trebui sa deranjeze vreun om citav la cap. Spuneam ca Dumnezeu are umor. Si chiar cred asta!

#vorbedinpridvor

0 Comments

  1. Pingback: Buna. Sunt iubirea. Ce vrei? - Dodo Mesaros

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *