Despre Viata

Care-i faza cu statul in chirie si de ce trebuie sa ai casa ta?!

By  | 

Astazi ma mut. Fuck! Chiar ma mut.. din apartamentul care mi-a intrat la suflet. M-am pus la somn la 11 si ceva seara si uite-ma treaz la 6 fara un pic. A fost ultima noapte cand am dormit aici. Uff.. Mi-am facut o cafea si imediat trebuie sa ma apuc de strans, impachetat, pus in saci si cutii.. ma ia groaza, dar n-am incotro.

Cica se zice ca nu e bine sa te atasezi prea tare de locuri si lucruri. Asa o fi, dar in cazul meu chiar nu am cum sa raman rece fata de acest loc care-mi starneste atat de multe amintiri. M-am mutat in doi, apoi am ramas singur. Aici am plans, am suferit, n-am dormit nopti, m-am imbatat, am injurat viata cu toti sfintii pe care-i are – si cand i-am terminat am inventat altii noi, m-am trezit, am plecat, am venit, am suferit de singuratate, mi-am revenit, am adus suflete care speram sa ma vindece, am facut prostii, am fost funny, prost si plictisitor, interesant si banal. Apoi tot aici am ras cu lacrimi, am dansat si m-am distrat, exact cu omul cu care m-am mutat, ca asa-i viata, te schimba, te maturizeaza, te face sa ierti, sa-ti ceri iertare si foarte bine ca-i asa. Aici am scris mult, in general la apus din fata unui pahar de vin. Pun mai jos cateva poze de pe terasa, poze care ma ajuta sa nu mai explic in 12328492 de cuvinte de ce si cum..

1

2

3

4

5

6

7

Prin locul asta am cunoscut un prieten adevarat, om de la care am invatat multe, om pe care ma pot baza, om pe care-l respect, om care imi este un model de business si de viata, om care isi iubeste sotia si copilul – lucru rar intalnit intr-o asa combinatie (si familie si business), cred eu, aproape perfecta. Spun aproape, ca nimic nu-i perfect. P.M. iti multumesc pentru prietenie. Prietenie care sper sa tainuie peste ani si ani. Sa ne vedem batrani, carunti, tatuati si aratosi, fericiti si impliniti, cu cate-o pipa in gura si-un pahar de Zacapa, sa depanam amintiri de cand eram tineri.

Mi-e si frica sa fac o socoteala prin cate chirii am stat pana acum. Am obosit. Si cred ca de la un moment dat acest sentiment trebuie sa-l aiba orice om. Esti haiduc, te duci, vii, faci, dregi, te muti oriunde, de cate ori trebuie, te instalezi, dezinstalezi, pana cand te cuprinde un soi de dezorientare combinata cu un sentiment puternic ca vrei casa ta. Vrei locul tau, asa cum o fi, simplu sau ozn, cum ti-e dat in viata sa-l ai, loc pe care sa-l faci dupa chipul si asemanarea ta, loc in care sa te regasesti, indiferent cat de pierdut ai fi. Loc in care sa-i aduni pe cei dragi, loc unde sa vina pe lume si sa creasca.. aia mici.

Eu mai am putin de tras pana atunci, dar ma bucur ca mutatul asta mi-a trezit ambitia asta, mai serios ca oricand. Pana acum cred ca era ultimu lucru la care ma gandeam. Ma rog, asa am scris postul asta de zici ca a murit cineva :)) Hai, sa pedalam frumos in continuare prin viata, sa inchinam un ristretto in cinstea celor ce vor veni. Locuri, oameni, planuri, proiecte.. noi!

Doamne ajuta!

P.S. Constat ca nu se mai prea potriveste titlul de la care am pornit cu randurile care s-au scris, dar asta e. Altul n-am si nici timp sa nascocesc unul nou. Ma apuc de impachetat. Ihaaaaaa :))

#vorbedinpridvor

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *