Despre Viata

Care-i faza cu fericirea? O cautam sau ne gaseste ea pe noi?

By  | 

Intai, daca ai chef, lasa sa curga piesa asta in surdina..

Exact pe cantecul la care ai dat play (sper) scriu randurile astea despre care nu am o idee foarte clara ce forma o sa prinda. Stiu sigur ca vreau sa vorbesc despre fericire. N-am mai facut-o de mult si vorba aia, macar teoretic s-o avem, cu practica stam mai greu, stim deja. Normal ca nu toti, doar unii dintre noi, chill, nu intentionez sa-ti aduc vreo ofensa 😛

Consider ca e important sa spun ceva concret, ba chiar personal, ca postul asta sa-si atinga obiectivul, mai precis sa te faca sa reflectezi si tu asupra propria-ti persoana, exact cum o fac eu acum in scris, “live” cum ar veni.

Deseori am avut – si inca mai am uneori, senzatia ca efectiv doar eu sunt nefericit. Serios! E o stare de mega c**** si nu doresc nimanui, desi presupun ca stii la ce ma refer, ai trait-o si tu. Bai tata, te uiti in jurul tau si vezi ca toti parca si-au gasit un rost, un drum, un sens, numai tu plutesti in deriva spre habar nu ai unde. Si-o faci deja de ceva vreme si asta te dezorienteaza si mai tare. Dar, cum orice lucru de pe lumea asta beneficiaza de aparentele lui, in contra partida cumva, am ajuns sa cunosc indeaproape oameni din astia “tot timpul fericiti”. M-am intristat si mai tare, zau ca as fi preferat sa nu ne cunoastem si ei sa fie fericiti asa cum pareau de la distanta. As fi dat amicitia mea pe fericirea lor, oricand, numai sa fie reala. Fericirea.

Inca n-am reusit sa descopar de ce oamenii tin neaparat sa pozeze ca-s fericiti, ca le merge extraordinar de bine, ca toate-s bune si frumoase si la locul lor, pac-pac, zang-zang, “sa vada lumea ca ne merge bine”. Fireste ca nu trebuie sa fii in cealalta extrema si sa-ti afisezi cu semne de exlamare pe fata toate deceptiile, neimplinirile si toate frustrarile care te apasa si te cuprind (bata-le vina si pe astea ca toate vin deodata), insa cred ca exista echilibru. Stiu si cunosc oameni care se comporta absolut normal. Adica ii vezi si fericiti, si suparati, si sictiriti, si in al 9-lea cer, si oricum. Ca asa-i omu, cu bune si rele. Sau mai sunt cei despre care nu stii mare lucru si asta pentru ca nu au niciun interes sa se afiseze in vreo forma. Din partea mea, respect pentru ambele situatii. Deci, se poate.

Daca stam putin sa analizam, si nu trebuie sa avem veleitati de filosofi trecuti de prima tinerete, cred ca putem lesne sa pricepem cu totii ca #fericirea este o alegere si atat. Ea exista si trebuie doar sa alegem fiecare in parte daca vrem sau nu. Cautarile permanente devin obositoare si inutile. Tind sa cred ca mai degraba ne-ar fi de folos sa ne concetram energiile ca sa facem fericire, aici si acum, si nu sa o cautam, scuza-mi expresia, la Pul*hara. Dar normal ca noi alegem calea cea mai usoara. Nu-i mai simplu sa ne plangem ca suntem oropsitii pamantului? Ca nu ne iese orice am face? Ca suntem cei mai mari ghinionisti in viata? Ba da, e mult mai simplu si asta in primul rand ca victimizarea nu necesita munca. In schimb fericirea, da! Pentru fericire trebuie sa te sacrifici, sa faci alegeri, sa-ti asumi, sa te schimbi, sa te cauti, sa te regasesti, sa admiti ca nu esti perfect si ai un miliard de defecte, sa te perfectionezi, sa iti selectezi oamenii din jurul tau, sa alegi sa nu te mai zbati in propria mocirla de scuze. E greu, stiu!

Sper ca este evident de inteles faptul ca intotdeauna viata iti ofera si nasoale, si nu ti le serveste pe toate cu fundita roz, dupa caz, papion negru. Sau tot roz, am vazut eu la niste baieti. Da, imi asum ca ceea ce spun poate parea un ideal, din ala care suna bine doar in scris, dar in aceeasi masura cred ca merita sa incercam si sa bifam cat mai multa mobilizare, seriozitate, adaptare, zambete sincere si dragoste.. adevarata! Poate exagerez, dar nu cred ca exista o minciuna mai mare pe lumea asta decat sa spui ca esti fericit alaturi de cineva si tu de fapt sa nu fii. E crima, zau ca poate fi considerata dubla-crima. Pe deoparte iti f*** viata ta si pe de alta partenerului tau.

Intre timp ai mai dat replay la piesa, da?

Ma uit in sus si vad ca am scris mult prea mult, mult mai mult decat “au oamenii rabdare sa citeasca pe net”, asa ca inchei cat pot de scurt.

Care-i faza cu fericirea? Habar nu am, jur! Dar stiu sigur ca nici nu trebuie sa fie o faza anume, un pont, un secret, o mai stiu eu ce reteta ascunsa, in afara de a face tu tot ce poti, orice iti sta in putinta, pas cu pas, spre a fi fericit/a! Lucrul asta trebuie sa ne fie tuturor un tel, poate chiar cel mai important proiect de viata. Si-ar fi fain sa nu-l faci de unul singur, ci sa imparti bucuria de a fi fericit. Pentru ca fericirea doar asa-i completa, pentru ca fericirea doar asa-i fericire. In familie 🙂

P.S. Nu am uitat de pasiuni, prieteni, etc, dar am ales sa nisez cumva discutia altfel iesea un post de 10 pagini si nu stiu zau cine l-ar fi citit pana la capat in afara de mine.

 

Daca iti place ce citesti si asculti pe blog m-ar bucura tare mult un LIKE de la tine.. exact aici: https://www.facebook.com/dodomesaros.ro/ 

Multam fain 🙂 

#vorbedinpridvor

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *