Despre Viata

2016 inca nu esti gata, dar acum simt sa-ti scriu!

By  | 

Ma gandesc de cateva zile sa astern randurile astea si uite ca in seara asta chiar ma apuc. Prefer sa o fac acum, pe tihna din fata unei cani de vin fiert, si nu spre final de Decembrie pe graba, cand incepe agitatia Craciunului si a Revelionului.

Strategic vorbind, o sa fac o nefacuta cu acest articol. Iti spun direct finalul si te las pe tine sa decizi daca merita sa il parcurgi pana la capat.

Cel mai mare castig pe care l-am realizat in 2016 il reprezinta.. OAMENII! Oamenii pe care i-am pastrat si cei pe care i-am cunoscut! Si din acest punct de vedere am avut mari surprize.. de bine! Va multumesc si va iubesc! Sper din suflet sa pot sa fiu in continuare recunoscator pentru prietenia pe care mi-o oferiti.

Nici nu stiu cu ce sa incep si ce forma sa-i dau. Am atatea lucruri in cap care se inghesuie sa se strecoare in fata pe varful degetelor sa fie tastate primele, incat ma simt nevoit sa trag la sorti sau pur si simplu sa devin un mic dictator si sa decid fara nicio noima, efectiv dupa cum imi vine pe moment, fara vreo ordine anume.

Poate cel mai important moment din acest an a fost mutarea subita, nebuna, spontana, neasteptata, neplanificata, habar nu am cum sa-i mai zic, la Bucuresti. Am lasat cu inima stransa Clujul, un oras atat de drag cu oameni pe care ii iubesc enorm si m-am trezit teleportat intr-un oras despre care unii spun ca-i al dracului de fain, iar altii ca-i de c***t, fiecare cu argumentele lui, cel putin la fel de reale. Nu-i momentul acum sa insist aici.

In 2016 mi-a fost frica, mi-a fost dor, am plans – de nervi, ciuda sau bucurie deopotriva, m-am ambitionat si mi-am zis ca indiferent ce se intampla, si se poate intampla orice, trebuie sa fac tot ce-mi sta in putinta sa las Viata sa se intample. Mi-e greu sa-ti explic si stiu ca poate par nebun, dar am depus (si inca depun) eforturi mari sa nu mai intervin cu un miliard de “de ce-uri”, analize la micronul situatiilor, si sa las ca un idiot clipele sa treaca fara sa ma bucur de ele, fara sa le inteleg, fara sa le iau asa cum sunt ele, fara sa pricep ca toate au un rol, un sens si-un scop care nu fac altceva decat sa ma formeze ca si om.

Hai sa trecem la lucruri mai concrete.

Profesional:

Dodo, Cristi, Macarenii? Despre asta nu cred ca are sens sa mai insist, va zapacesc zilnic aproape, stiti cam tot. Pe blog, pe Youtube si Facebook, totul e la super vedere. Va multumesc si cu aceasta ocazie  ca ne urmariti si incurajati.

Ma bucur nespus ca am reusit sa mai incheiem un an de colaborare – ma refer la business-ul meu principal, din vreo 8 ani care s-au adunat, si sper ca si cel care urmeaza sa fie la fel de bun. Le multumesc  in primul rand prietenilor care abia dupa sunt parteneri (da, direct si indirect am crescut impreuna), ca au in continuare incredere in mine si sunt mandru ca facem treaba faina de atata timp. Aici ma refer la Cluj.

La Bucuresti am reusit sa-mi consolidez relatiile cu oameni cu care colaborez de ani de zile si sa ne imbunatatim munca. Ba mai mult decat atat, am cunoscut clienti, agentii si case de productie noi. Pe unele le-am cautat eu, altele m-au gasit ele pe mine, ca din senin, dar vorba aia, vocile bune si oamenii seriosi circula repede :)) Parca asa era, nu? Glumesc! Nu vreau sa ma laud, insa nici nu pot spune ca nu sunt mandru de cateva proiecte importante la care am lucrat, majoritatea le-am pus pe aici sau pe Facebook.

Radio? TV? Uhhh, subiecte grele, dar incerc sa nu ma feresc si o sa va dau din casa atat cat pot, in primul rand pentru ca intr-un alt post aici, parca in cel in care povesteam de ce m-am mutat la Bucuresti, am spus ca incerc sa fiu cat mai deschis posibil, in primul rand pentru a incuraja pe cei care isi doresc sa-si urmeze un vis.

Radio: dicteaza in continuare ritmul inimii mele, mai ca se fac 14 ani de cand suntem prieteni. Raman in continuare deschis si cu urechile ciulite, insa pana in prezent n-a fost sa se concretizeze ceva in folosul ambelor parti. Adica sa fiu si eu, nu doar el multumit 😀 Sper sa intelegeti.

TV: in primavara acestui an am “ratat” castingul la unul din cele mai mari proiecte pe care le-am vazut si dorit vreodata (pana acum zic), insa mi-am revenit. Recunosc ca mi-a fost greu sa inteleg de ce nu eu, insa timpul m-a facut sa inteleg ca in clipa aia nu eram suficient de bine calibrat, reincalzit cu peisajul, etc. Sau poate pur si simplu, dincolo de imaginatiile mele, nu am fost eu potrivit. Nu ma las, muncesc, data viitoare o sa fiu mai bun. Pe de alta parte, cronologic vorbind, in toamna era sa vin in intampinarea voastra cu o veste foarte mare. Dupa aproape doua luni de tatonari, sedinte, intalniri, research, chiar chestii super concrete si mega serioase, bla bla bla, s-a amanat amanarea amanariilor si pa! Cica ramane pentru la anul, vedem, normal ca mi-ar face placere.

Adunate la un loc, acum intelegeti mai bine de ce prefer sa las lucrurile sa se intample? Cand e sa fie e, cand nu, nu! Tot ce conteaza este sa ai disponibilitate, sa fii serios, sa ai cuvant, sa muncesti si sa stii sigur ce poti. Ahh, si sa nu te vinzi ieftin ca asa ramai. De aici lucrurile o sa se aseze. Fireste, in timp, crede-ma ca si eu as vrea ca totul sa se intample.. ieri!

Sa nu uitati sa dati Subscribe si Like la Macarenii :)))

Revin..

Personal:

Nu-mi vine sa cred cat de repede si de frumos imi cresc nepoteii si nici nu pot sa-mi inchipui cum o sa fie cand o sa am eu copii, daca acum simt ce simt pentru Ralu si Razvan. Familia? Sper din suflet sa ma suporte in continuare, asa cum sunt, eu ii asigur ca dincolo de nebuniile mele, dragostea pe care le-o port a fost si ramane neconditionata. Ma doare deseori ca sunt atat de departe..

Iubire? Hahahaha.. Poate la un moment dat imi vine mintea la cap si invat sa nu ma mai indragostesc de imposibilitati. Sau macar, daca nu, sa se indragosteasca si imposibilitatile de mine :))

Am scris prea mult, ceva imi spune ca doar eu cand recitesc ajung pana in punctul asta al postului. Ma rog, asa a venit, asa am scris, asta a iesit.

Concluzie?

O ai la inceputul articolului, insa as mai completa cu ceva. Dincolo de toate nasolitatile care mi se intampla, si mi se intampla pentru ca sunt si eu om si nu traiesc intr-un glob de cristal, zau ca sunt cuprins cumva de un soi de fericire interioara. Nu-i ea completa, insa fac tot posibilul sa ma tin cu dintii de ea si sa o intretin, s-o curtez si cuceresc cu toate armele mele. Cumva trebuie sa ne cunoastem si sa ne acomodam cat mai bine :)) E cazul sa vina si timpul nostru!

Gata. Iti multumesc ca faci si tu parte din viata mea, chiar daca poate-i doar online, si-ti doresc cel putin atata bine cat imi doresc si eu mie. Pentru ca articolul asta il scriu in 8 decembrie, mi-e cumva aiurea sa-ti urez “la multi ani”, dar uite ca am facut-o deja!

Cu drag,

Dodo Mesaros

P.S. 2016, inca o data iti multumesc pentru tot! 2017? In clipa asta primul lucru care-mi vine in minte este #AVENTURA !

#vorbedinpridvor

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *